AlaCoica's Blog

Zîmbeşte, viaţa e frumoasa!!!

Ţara cu nume frumos:”o sută de grame”

O sută de grame – este mult sau puţin? Dacă ne referim la aur, este foarte mult şi extrem de costisitor. Dacă vorbim de făină, – deşi e mai ieftină, o sută de grame e cam puţin, mai ales când ai o casă de copii. Dacă, însă, vorbim de etalonul clasic de „o sută de grame de vodcă”, cunoscătorii în domeniu afirmă că este tocmai volumul suficient ca să-ţi „încălzeşti” sufletul iarna şi să te „răcoreşti” vara… Acum suntem în iarnă şi pe peronul pentru trenurile suburbane care pornesc de la Chişinău bate vântul de parcă-i pe vârful Everestului. Majoritatea călătorilor se adună din timp pe peron, astfel că sunt nevoiţi să suporte aceste condiţii climaterice, încât li se creează impresia că e mai frig decât în ţara ciuccilor. O alternativă pentru frig? „N-ai măcar unde să te fereşti să nu te bată vântul. Stăm aici ca nişte câini fără de adăpost”, se indignează o femeie care ţopăie de frig. Dar nu este totul pierdut, deoarece cei care nu au amenajat cum se cuvine peronul le oferă călătorilor o alternativă devenită tradiţie populară pe perimetrul Gării Chişinău – vodca cea salvatoare. Astfel, în fiecare zi spre seară, pe peron poţi observa destul de des cum unii bărbaţi – trecuţi de cel de-al treilea deceniu din viaţă şi obosiţi după o zi grea de muncă -, după ce vizitează una dintre cele trei unităţi comerciale amplasate aici, revin veseli şi agitaţi, cu obrajii rumeni şi o licărire specifică a ochilor, după care lesne îţi dai seama că „miraculoasa sută de grame” începe să-şi facă efectul. Interesându-mă de originea acestei licori într-un loc public, mare mi-a fost mirarea când am observat că nu doar seara este practicat acest ritual de revigorare. Căci şi dimineaţa este frig, iar gândul că-i aşteaptă o zi grea înainte îi face pe unii să mai dea pe gât câte o sută. Trec la experiment şi la opt dimineaţa mă apropii de un bărbat ce-şi fumează liniştit ţigara. Îl întreb dacă nu cumva ştie unde se vând băuturi alcoolice pe peron. „Nu la primul, nici la al doilea, uite la cel de-al treilea butic. Eu am băut o sută de grame. Întrebaţi acolo”, îmi răspunde acesta binevoitor. Vodca se vinde în bază de… patentă Buticul indicat este primul dintre cele amplasate pe peron în direcţia Gării. De la Olga Nikolaevna, comercianta, am aflat că aceasta-şi desfăşoară activitatea deja de un an de zile, în bază de patentă. La întrebarea dacă nu cumva comercializează aici alcool, proprietara mi-a răspuns zâmbind: „Nu, că nu dau voie. E interzis. Poate se vinde în tren. În plus, nici n-are rost. Cine bea dimineaţă?”. Din discuţie am înţeles că vânzătoarea nu va recunoaşte ceea ce este evident şi confirmat de martorii oculari şi de beneficiari – că aici, pe peron, comercializează ilegal alcool. Este ilegal nu doar faptul că ea ascunde acest „comerţ” de organele de control, nu achită taxe şi impozite, nu indică provenienţa băuturii şi dacă aceasta nu prezintă vreun pericol pentru viaţa consumatorilor. E o ilegalitate şi pentru că în Legea nr. 1100 din 30.07.2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, art. 5 punctul (1), este scris: „Nu pot desfăşura activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice agenţii economici care nu dispun de licenţa respectivă”. Olga Nikolaevna nu poate obţine o astfel de licenţă fiindcă ni-i permite legea, iar potrivit deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 7/5 din 2 iulie 2009 punctul (11) litera j) „se interzice comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice în întreprinderile de transport public”. În interiorul buticului nu am zărit nicio autorizaţie, iar când am cerut să confirme documentar că activează în bază de patentă, vânzătoarea mi-a spus că nu ştie nimic şi că trebuie să discut cu proprietara. Astfel, mai constatăm o neregulă, pentru că în art. 3 pct. (7) litera d) din Legea cu privire la patenta de întreprinzător stipulează că „titularul patentei este obligat să afişeze patenta sau copia ei într-un loc vizibil sau s-o prezinte la cererea organelor de control sau a consumatorilor. Iar dacă este adevărat că aceasta activează în bază de patentă, iar patenta este a „proprietarei”, se încalcă art. 3, punctul (8) litera a) din aceeaşi lege care spune că „titularul patentei nu este în drept să angajeze lucrători”. Bănuiesc că organele de control ar descoperi mult mai multe nereguli dacă ar întreprinde un control minuţios în zonă… În celălalt capăt de peron – alţi oameni, alt proprietar, dar aceeaşi regulă. Intrând în discuţie cu un grup de bărbaţi care stăteau în imediata apropiere de primul butic dinspre strada Ismail şi întrebându-i unde se vinde vodcă, Valeriu, un bărbat de vreo treizeci de ani, îmi arată spre butic: „Aici, înăuntru. Da ce, vrei o sută de grame? Dă-mi cinci-şase lei şi mă duc să-ţi iau”. Pentru a preciza cât costă, acesta a intrat prin spate ca să discute cu vânzătoarea. În interior se văd patru bărbaţi, iar la uşă aşteptă încă vreo trei, toţi liniştiţi şi îngânduraţi, de parcă-s înainte de a face un pas hotărâtor. „Aghesmuirea” cu vodcă are loc în spatele gheretei, departe de ochii curioşi ai călătorilor neiniţiaţi. Mă apropii şi întreb vânzătoarea dacă ştie ceva despre ilegalitatea vânzării de alcool pe peron. Evident deranjată de întrebare, aceasta îmi dă de înţeles că nu ştie nimic. Discuţia se desfăşoară pe fundalul a trei bărbaţi cu pahare de plastic în mâini în care tremură un lichid incolor. Poliţia m-a trimis la ministru… Îl găsesc pe poliţistul de sector, care nu doreşte să se prezinte, dar îmi spune că lucrează din 2005 pe peron şi se jură că „la noi e interzisă vânzarea de alcool în păhăruţe. Prima dată aud de aşa ceva. Aici n-au fost cazuri de vânzare ilegală de alcool”. Refuzând să-mi ofere mai multe informaţii, mă trimite la postul de poliţie de pe teritoriul Gării, de unde am fost redirecţionată spre Comisariatul de poliţie de pe Aleea Gării, iar de acolo – către Direcţia poliţiei transporturi a MAI, pentru a cere permisiunea să mi se ofere răspuns la întrebarea: „Câte cazuri de vânzare ilegală a băuturilor alcoolice s-au înregistrat anul trecut pe teritoriul Gării?”. Iată şi răspunsul, pe care-l primesc aici: „Adresaţi-vă la Serviciul de presă al MAI, dar, din câte ştim, n-au fost asemenea cazuri”. Cred că ar trebui să cer audienţă la ministrul Victor Catan pentru a afla cu ce se ocupă poliţia din Gară… E adevărat, mai există o instituţie a statului ce ar trebui să vegheze ca Gara de unde pleacă trenurile, în general, să nu se transforme într-o „sută de grame” de sub tarabă. Conform Regulamentului privind eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor comerciale şi de prestare a serviciilor sociale pe teritoriul municipiului Chişinău, adoptat prin decizia CMC nr. 13/4 din 27.12.2007, controlul asupra respectării actelor în vigoare de către unităţile comerciale şi/sau prestări de servicii se exercită şi de Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestare servicii. Anume ea are dreptul şi chiar obligaţia de a verifica respectarea legilor de către proprietarii unităţilor comerciale. Numai că adjuncta şefului direcţiei cu pricina, Valentina Constantinov, m-a privit mirată şi mi-a răspuns: „Controale în zona Gării de trenuri nu s-a făcut. Mai multe date le puteţi afla de la poliţie”. La poliţia de unde tocmai fusesem trimisă direct la minister…

Sursa:  http://timpul.md/article/2010/01/21/5994

18/02/2010 - Posted by | Uncategorized

1 comentariu »

  1. Imi place bravo …🙂

    scuza-mi off-toicul
    vreau sa te rog sa imi dai si mie un comentariu la articolul
    http://rovlad.com/poker-frate/
    particip la un concurs si chiar am nevoie . Multumesc ..

    Comentariu de vlad | 15/11/2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: